Dirijați pentru prima dată opera „Der Zwerg” (Piticul) de Alexander Zemlinsky; este un compozitor destul de puțin cunoscut în România..
Zemlinsky nu era prea faimos acum 30 – 40 de ani. Acum vreo trei decenii a început să fie cântată muzica lui de cameră, începând cu al său cvartet; de aici a apărut interesul pentru creația lui. Oamenii au început să îl perceapă ca o altă mare personalitate a epocii respective, alături de Mahler și Richard Strauss. Așa a devenit o realitate a vieții muzicale și s-ar putea vorbi chiar despre o „modă” Zemlinski, căci partiturile sale sunt din ce în ce mai frecvent interpretate. Opera „Piticul” a fost prezentată în Europa aproape peste tot: în numeroase teatre din Germania, la Florența în cadrul manifestărilor din „Maggio Musicale Fiorentino”, în Franța – în mai multe teatre… sunt doar câteva exemple care ne arată că acest titlu este de acum unul des întâlnit. Și Simfonia lirică de Zemlinsky a fost de multe ori cântată – regretatul meu prieten Giuseppe Sinopoli a dirijat-o de multe ori și lucrării acesteia trebuie să i se acorde aceeași importanță ca unei simfonii de Mahler sau de Richard Strauss… Astăzi, putem spune că Zemlinski este un nume foarte cunoscut în viața muzicală a Europei apusene.
S-a vorbit mult despre colaborarea lui Zemlinsky cu Mahler, despre relația cu Schoenberg – căruia i-a fost nu numai cumnat, ci și profesor… Cum ați defini – între tradiție și spirit inovator – locul acestui creator născut la Viena și uneori alăturat lui Mahler?
Noutatea adusă de el constă într-o combinație cu muzica modală, pregnant modală (ceea ce este foarte diferit de Mahler); Zemlinsky a fost și el un excelent șef de orchestră (ca și Mahler), cu un repertoriu foarte amplu în care a inclus și propriile sale lucrări și s-au păstrat prin timp câteva înregistrări cu lucrări pe care le-a dirijat, iar în privința lui Mahler nu avem la dispoziție astfel de mărturii. Ca orchestrator, Zemlinsky a fost cu adevărat extraordinar: foarte transparent, cu o mână foarte sigură – nu a simțit vreodată nevoia de a realiza versiuni diferite; la Mahler avem multe variante diferite pentru aceeași lucrare, căci el a revenit de multe asupra acelorași pagini în timp ce Zemlinsky găsea din start ceea ce dorea, formula justă a lucrării respective – ceea ce eu consider remarcabil și îmi place foarte mult!
…nu a simțit necesitatea de a căuta în continuare ci a găsit deja concretizarea sonoră adecvată imaginației sale componistice…
Așa este! Vedeți, eu am o mare admirație pentru Bruckner dar în ceea ce îl privește este o mare problemă cu versiunile multiple ale fiecăreia dintre simfoniile sale și trebuie să alegi… Dar Bruckner nu a fost el însuși dirijor și – în plus – a fost foarte influențat de alți șefi de orchestră care i-au sugerat modificări în partiturile sale, iar Bruckner le-a executat! Zemlinsky știa exact ce avea de făcut! (Să nu uităm și că a fost un excelent profesor de compoziție!) A scris foarte mult, așa că în privința lui te afli în situația de a alege dintre multitudinea lucrărilor și nu dintre mai multe versiuni…
Citește interviul în întregime AICI
