José Cura – „Trăim într-o lume în care cultura are mult de suferit, iar faptul că un festival celebrează cea de-a 25-a ediție este un lucru extraordinar și este necesar să strigăm acest lucru cu voce tare.”
„José Cura este într-adevăr un artist pur, de departe unul dintre cei mai sinceri și mai intransigenți artiști din zilele noastre, care își păstrează permanent integritatea intactă, atât în artă, cât și în viață.” (Classical Singer Magazine). Născut în 1962 în Argentina, José Cura este un muzician complex, admirat pe marile scene ale lumii ca dirijor, compozitor, solist vocal, regizor. În 5 septembrie, avem ocazia de a-l vedea pentru prima dată la București în calitate de dirijor al propriilor lucrări.
Maestre Cura, veți reveni la București pentru un concert extraordinar în Festivalul „Enescu”. În 2007 ați cântat în Carmen la Opera Națională București.
J.C.: Da, așa este. Îmi imaginez că Bucureștiul s-a schimbat mult în acești ani și aștept cu nerăbdare să revăd orașul.
Sunteți un artist cu multe talente, iar de data aceasta vă vom întâlni ca dirijor și compozitor.
J.C.: Dirijatul și compoziția au fost cariera mea în perioada studiilor universitare, au fost motivul pentru care am devenit muzician. Mai târziu am descoperit că pot să și cânt și am avut o carieră frumoasă ca solist, sunt foarte mândru de acest lucru. Așadar, pentru mine este natural să revin la cariera mea inițială. Nu fac acum pentu că sunt faimos lucrul acesta, doar revin la originile mele. Asta nu înseamnă că nu mai cânt. Chiar recent am apărut în Tosca în Festivalul de vară de la Plovdiv.
Cum a fost pentru dumneavoastră perioada de restricții din cauza pandemiei?
J.C.: Am stat acasă, ca toată lumea. Sunt norocos pentru că am o locuință mare și nu a fost atât de dureros. Desigur, suferința cea mare pentru noi, muzicienii, este cauzată de imposibilitatea de a fi pe scenă, locul în care respirăm prin natura noastră. Mi-a lipsit mult scena. Din fericire, nu am avut decese în familie, dar am pierdut niște prieteni. A fost un an trist și dificil.
Știu că în timpul pandemiei ați finalizat două compoziții: Te Deum-ul, pe care îl vom asculta în primă audiție absolută la București, și un Concert pentru chitară care va fi cântat pentru prima dată la Saarbrücken, tot în septembrie, împreună cu o Suită simfonică scrisă de dumneavoastră. Te Deum-ul este dedicat acestei ediții aniversare a Festivalului „Enescu”.
J.C.: Am schițat lucrarea în 2019, pe hârtie, iar când Mihai Constantinescu m-a invitat în Festival, și pentru că era vorba despre cea de-a 25-a ediție, i-am spus că aș fi bucuros și onorat să prezint prima audiție la București, dedicând lucrarea acestui eveniment. Trăim într-o lume în care cultura are mult de suferit, iar faptul că un festival celebrează cea de-a 25-a ediție este un lucru extraordinar și este necesar să strigăm acest lucru cu voce tare. Suntem încă vii, suntem aici! Știu cât de dificil este să organizezi un eveniment de așa amploare în această perioadă de restricții și trebuie să spun că această aniversare a festivalului este, într-un fel, un act eroic și sunt mândru să particip la eveniment.
Vom asculta de asemenea Modus, secțiunea Kyrie din Recviemul scris de dumneavoastră în anii ʼ80.
J.C.: Recviemul a fost scris în 1985. Trebuie să știți că generația mea (cei născuți în 1962-1963) este cea care a dus acel război stupid și inutil dintre Argentina și Marea Britanie. Am mulți prieteni care au luptat în război, eu am fost foarte norocos pentru că nu am fost chemat, am fost doar în stare de alertă. Așa că am scris acest Recviem ca un omagiu pentru toate viețile pierdute de ambele părți. Este atât de stupid ca în secolele 20-21 să mai existe războaie, să credem că într-un război există învingători și învinși. De fapt, există doar învinși, pierderi. Creația a fost scrisă pentru cor dublu, cu visul de a fi prezentată măcar o dată cu un cor argentinian și unul britanic, ca gest de reconciliere și simbol al păcii între cele două țări. Mi-am dorit ca prima audiție să fie în Argentina sau Marea Britanie, însă acest lucru a fost imposibil până astăzi, la 36 de ani de când a fost scris Recviemul, unul dintre motive fiind desigur latura politică a subiectului. Lucrarea va avea într-un final prima audiție în forma sa integrală în 2022 la Budapesta, cu Orchestra si Corul Radiodifuziunii Ungare. Pentru că nu știam când și dacă va fi posibilă vreodată o reprezentație completă, am inclus de-a lungul ultimilor ani părți din Recviem în alte concerte. Nu doar acest Kyrie (pe care îl denumesc Modus atunci când se cântă separat), ci și părți din Dies Irae sau Lacrimosa, pe care le-am integrat și în opera mea comică Montezuma și Preotul Roșu. Ar fi un vis sa pot prezenta într-o zi Recviemul integral și la București, în Festivalul „Enescu”, poate peste câțiva ani, cine știe.
