Andrea Marcon – dirijor, clavecinist, organist şi muzicolog italian. La cei 58 de ani pe care i-a împlinit în 6 februarie, se numără printre cei mai respectaţi promotori ai curentului interpretării informate istoric, în momentul de faţă. Fondator, în 1997, al Orchestrei Baroce din Veneţia, Marcon revine la Bucureşti, în Festivalul „Enescu”, pentru a oferi publicului român muzica lui Antonio Caldara. Duminică, 19 septembrie, de la 16 și 30 de minute, Marcon dirijează ansamblul vocal-instrumental „La Cetra” din Basel, al cărui director artistic este din 2009, între solişti regăsindu-se şi mezzo-soprana Magdalena Kožená. Concertul e transmis în direct la Radio România Muzical. Despre muzica lui Antonio Caldara, subiectul central al evenimentului, am discutat cu Andrea Marcon într-un interviu pe care îl veţi putea urmări integral, în curând, în seria „Poveştile de succes ale muzicii” :
Domnule Andrea Marcon, percepţia pe care o avem despre muzica barocă poate fi adesea înşelătoare: cu cât eşti mai sigur că ştii aproape totul despre ea, cu atât vei fi surprins mai mult. De exemplu, de această dată, ca oaspete al Festivalului „Enescu” veţi dirija o creaţie a lui Antonio Caldara, „La concordia de’ pianeti”. Pentru publicul român va fi cu siguranţă prima întâlnire cu respectiva lucrare. Chiar şi denumirea genului căruia îi aparţine, componimento teatrale, pare stranie şi exotică. V-aş ruga să ne fiţi ghid către Antonio Caldara spunându-ne care este povestea lucrării amintite.
De fapt, în acest caz, componimento teatrale înseamnă, pur si simplu, o serenata; pentru că lucrarea a fost cântată, așa cum s-a întâmplat în numeroase situații cu lucrările în genul serenata, în aer liber. Pentru serenata (lucrare vocal-simfonică având caracter festiv, destinată unui anume eveniment de tip încoronare, căsătorie, zi de naștere sau onomastică), povestea, libretul, nu sunt de o prea mare importanță. Uneori este o pură ocazie de a face muzică agreabilă pe care o interpretează cântăreți de renume – așa cum a fost și în cazul lucrării lui Caldara; care se sprijină pe un pretext narativ un pic naiv, dacă doriți: planetele discută despre calitățile extraordinare ale cuplului regal format din Carol al VI-lea și soția sa, Elisabeth Christine. În special despre Elisabeth dezbat dacă este cea mai frumoasă și mai fără de asemenănare regină a acelui moment. Cu doar câteva zile înaintea primei audiţii, Carol al VI-lea fusese încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, la Praga. Cu acea ocazie a fost prezentată o altă creație impozantă, „Costanza e fortezza” a lui Joseph Fux, care era prim capelmaistru al Curții Imperiale. Pe drumul de întoarcere de la Praga la Viena (făcut, firește, cu tot alaiul, multe sute de persoane între care și toți muzicicienii Capelei Imperiale), s-au oprit peste noapte în Znojmo, oraș care se află astăzi în Cehia. Există un castel acolo și, înainte de a se culca toată lumea, s-au bucurat de o mare petrecere în aer liber în cadrul căreia s-a cântat și „La concordia de ‘pianeti”. Toți cântăreții s-au comportat ca și cum totul se întâmpla într-un teatru de operă (întreaga abordare a reprezentației a fost în acest sens) – de aici și semnificația denumirii, componimento teatrale, fiindcă toți interpreții erau costumați ca pentru un spectacol. A ajuns până la noi descrierea acelui mare eveniment, așa că știm cu precizie numele tuturor instrumentiștilor de atunci (cine a cântat la clavecin, orgă, la viori…). Cunoaștem și numele artiștilor vocali, avem la dispoziție descrierea a ceea ce s-a întâmplat în detaliu. De exemplu, aglomerația a fost atât de mare încât nu mai era niciun loc în piața centrală din Znojmo, spectatori erau și pe acoperișurile clădirilor.
Așadar, acest componimento teatrale este gândit ca o mică operă (cu alternanță de arii și recitative), în două părți, cu părți corale în deschiderea și finalul fiecărui act. Dar libretul este mult mai apropiat de ceea ce cunoaștem și azi drept serenata. Respectivele lucrări nu erau deloc menite să fie prezentate în teatre de operă, ci în spații deschise.
Citește interviul în întregime AICI
