Domnule Sitkovetski, prin felul în care v-ați regăsit ritmul în perioada pandemiei, sunteți dovada vie că muzica trebuie și poate să meargă mai departe și mă gândesc în primul rând la soluțiile virtuale pe care le-ați găsit, incluzând Opus Coronavirus și Preludiile Bukovina.
D.S.: Există o sugestivă expresie englezească: „Necesitatea e mama invenției”, iar în perioada în care și eu, atât de obișnuit să mă aflu în turnee, am fost, ca fiecare, nevoit să rămân acasă, și realitatea de fiecare zi s-a schimbat complet. Nimeni nu știa cât avea să dureze și iată că, după un an și jumătate, încă ne afectează. Eu mă număr printre fericiții care au reînceput să revină pe scene destul de devreme și am fost de două ori deja, din primăvară, în România. Dar din martie 2020 a trebuit să îmi canalizez energia, concentrarea și interesul spre unul dintre hobbi-urile mele și am realizat multe transcripții muzicale. Aveam computerul acasă și am progresat mult într-o direcție pe care o cam lăsasem pe ultimul loc. Și când s-a ivit timpul, am început cu Bukovina Songs pentru pian, lucrarea lui Lukas Desyatnikov, pe care le aveam de mai mulți ani pe masa de lucru. În plus, am descoperit social media pe care, înainte fiind mai mult plecat, le ignorasem. Ca fiecare, postam fotografii sau mici texte pentru a rămâne în legătură cu prietenii mei, dar nu am fost niciodată prea activ. Însă în noile circumstanțe, aflându-ne la distanță, am găsit util să îmi reactivez rețeaua de prieteni muzicali – și mă refer mai ales la orchestra de cameră European Strings, răspândiți de la Moscova la Seattle și în toată Europa. Am redevenit foarte apropiați și activi muzical, așa că am învățat să realizez video-show-uri la distanță, tip interviu. În 8-9 luni am produs 15-20 de asemenea video-producții, și, cu ajutorul unui specialist IT, le-am postat online. Cred că a fost un lucru bun, pentru că mulți dintre muzicieni nu-și găseau ritmul în acest an și jumătate, mai ales dintre cei tineri, așa cum s-a întâmplat și cu fiica mea, care la 30 de ani are o impresionantă carieră în operă. În ce mă privește, mai trecusem prin vremuri grele pentru că, plecând din Rusia la 23 de ani, a durat până am reușit să mă reapuc de cântat. Așa că eu eram pregătit psihologic pentru a nu intra în depresie și a mă reinventa. Eu am fost norocos!
Cum vă gândiți să folosiți această experiență ? Această formă de comunicare hibrid, multimedia, va rămâne ca o jucărie pentru dvs.? Sau o veți utiliza în continuare, pentru că, de pildă acum când vorbim, înainte de Festival, vă aflați în Hong Kong , deci tot la distanță ?
D.S.: E un mijloc util de acum înainte și l-am folosit la fel și în primăvară, înainte de a ajunge fizic la București, ca președinte al secțiunii de vioară a Concursului Internațional „George Enescu”. Tot atunci am cântat în recital, pe scena Ateneului Român, sonatele pentru vioară și pian de Brahms, alături de un scherzo din sonata „Frei aber einsam”. Și era un bun început pentru revenirea la turnee și la concertele cu public în săli. Au fost minunate cele 9 zile de competiție și de întâlnire cu tinerii instrumentiști aflați la București, alături de minunații organizatori coordonați de Mihai Constantinescu. Ei sunt cei care au găsit până la urmă formula pentru ca acest concurs, programat pentru septembrie 2020, să nu fie întrerupt, depășind toate obstacolele. Folosind înregistrări și rețelele sociale, tinerii s-au aflat în concurs și și-au păstrat interesul pentru competiție. Ei m-au făcut să mă simt atât de bine-primit și, în același timp, în siguranță. Astfel că pentru mine, Bucureștiul a devenit punctul din care viața de concert și competiție revenea la normal. Am fost între timp la Ljubliana, la Hong Kong și sigur că, pentru mine, acum, cele mai importante sunt concertele live. Dacă totuși, situația pandemică ne va face să amânăm concerte, cum s-a întâmplat cu unul de mare importanță programat în Israel, avem abilități pentru a ne adapta, dar, încă o data, esențială pentru muzică este arta comunicării neintermediate, e prezența concomitentă în sală a publicului și a artiștilor, pe care nu o poate înlocui nimic. Dar ce a fost totuși interesant în timpul pandemiei, deși producția video nu e deloc ușoară și presupune abilități deosebite și multă pregătire, e motivația! Și atitudinea! Cele care îți mențin starea de spirit la un nivel înalt. Și există, în continuare, grupul de prieteni pe care îl am aproape pe rețelele de socializare. Toți te țin la curent cu noutățile și toți încearcă, de la distanță, să fie de ajutor, ca o mare familie. Și poate că asta e lecția pe care am învățat-o în lunile acelea grele: chiar la distanță fiind, avem căi de a fi împreună. Dar dacă e să aleg între un concert live și unul inter-mediat …nici nu încape discuție! Nu există substitut!
Citește interviul întreg AICI
