Situată printre primii pianiști importanți produși de școala românească de pian, Silvia Șerbescu (n. 27 ianuarie 1903 – d. 22 aprilie 1965) se înscrie în rândul celor mai impunătoare figuri muzicale ale secolului XX. Născută într-o familie de intelectuali, cunoscători ai muzicii clasice, aceasta și-a cultivat talentul muzical încă din copilărie. Tatăl ei, Gheorghe Chelaru, era profesor de latină, greacă și română la Liceul Gheorghe Lazăr din București și la Școala Normală, Secretar General al Universității din București și autor de manuale școlare. Mama ei, Eliza Bunescu, era fiica lui Ioan Bunescu și nepoata lui Gheorghe Ionescu, ambii compozitori de muzică corală.
Silvia Șerbescu (născută Chelaru) începe studiul pianului din anii școlii primare. În 1917, la vârsta de 14 ani, aceasta îl acompaniază la pian pe George Enescu la Botoșani într-un concert festiv susținut cu prilejul decorării post-mortem a eroinei Ecaterina Teodoroiu.
La încheierea războiului, în anul 1918 Silvia Șerbescu susține examenul de admitere la Conservator și este primită în anul III. A studiat pian cu Emilia Sergiu și cu Constanța Erbiceanu, armonie și contrapunct cu Dumitru Georgescu-Kiriac și Alfonso Castaldi. Simultan, a obținut licența în matematică la Universitatea din București. Silvia se căsătoreşte cu inginerul Florian Şerbescu şi împreună decid să își continue studiile în capitala franceză. Aici, pianista se înscrie la École Normale de Musique, lucrând timp de un an cu Lazare Levy, Blanche Bascouret de Guéraldi și Alfred Cortot.
Silvia Șerbescu a debutat, pe 8 aprilie 1928, alături de Orchestra Filarmonicii din București, dirijor Ion Nonna Otescu, interpretând Concertul nr.1 în mi bemol major de Liszt, la Ateneul Român. Presa muzicală a primit cu entuziasm apariția tinerei soliste, recunoscând tehnica sa pianistică la nivelul celor mai buni instrumentiști de peste hotare.
Citește materialul întreg pe Radio România Muzical
