Interpretarea muzicală în vremuri de izolare

Articol preluat din ACORD – publicație a Universității Naționale de Muzică București

prof.univ.dr. DHC Valentina Sandu-Dediu

Cu intenția de a diversifica modul de evaluare pentru semestrul I, le-am props masteranzior care frecventează cursul Interpretarea – de la teorie la practică ı̂n acest an

Academis să scrie cronici la evenimente muzicale live, alese ı̂n mod liber de fiecare. S-a dovedit un exercițiu bun acela al poziționării de cealaltă parte a baricadei,

cea a ascultătorului critic, obligat sau devenit responsabil să reflecteze asupra a ceea ce aude. Am citit cu mare plăcere zeci de cronici și m-am decis, având susținerea redacției Acord, să le selectez pe acelea potrivite publicării, desigur cu ı̂ncuviințarea autorilor. Menționez că acest curs este frecventat de studențI ai mai multor specializări

și că nu am luat ı̂n considerare aici publicarea cronicilor scrise de tinerii muzicologi,

oricât de profesioniste ar fi fost ele. Intenția mea a fost ca tineri interpreți să conștientizeze efortul și răspunderea celui care scrie despre interpretare, să-și poată asuma o opinie având la dispoziție vocabularul și stilul adecvat. Aceste câteva mostre (semnate de studenți la master anul II: pianiste, cântăreți, o violonistă, un organist și un dirijor) nu ı̂nseamnă că nu am avut la dispoziție și alte texte excelente, demne de a fi tipărite, dar autorii lor au preferat să le păstreze doar ın̂ tre ei și mine. I􀆹n majoritatea lor, șapte din nouă cronici se referă la patru concerte de la Ateneu și unul de la Radio, toate din luna ianuarie 2020. Cred că cititorii vor avea, la fel cum mi s-a ın̂ tâmplat și mie, curiozitatea de a compara trei

condeie diferite referindu-se la acelașI concert de la Ateneu, care reflectă tocmai diversitatea (de necontrolat a) opiniilor. Putem evalua și astfel „interpretări comparate”, de data aceasta ale celor care scriu și nu ale celor care cântă pe scenă. Se adaugă două articole despre spectacole de operă din stagiunea actuală de la Opera Națională din București,

Evgheni Oneghin și Aida, semnate de doi tineri cântăreți evident preocupați de voci, de

rolurile importante, și mai puțin atenți la regie; i-a fascinat eventual decorul. Nu pot decât să ın̂ curajez o asemenea „pepinieră” de condeie muzicale, apărute ad-hoc și care nu vor mai repeat poate experiență. Dincolo de efectul pedagogic al acestui exercițiu, am fost ın̂ cântată să constat vecinătatea unor tineri pasionați de muzică (nu este de la sine ın̂ țeles că toți studenții noștri sunt astfel…), competenți și care, prin modul de a scrie, dovedesc indirect că știu să citească nu numai partituri.