O privire asupra operei Aida, pe scena Operei Naționale din București

Articol preluat din ACORD – publicație a Universității Naționale de Muzică București

Radu-Theodor Mancaș – Canto, master anul II

Fiind pasionat de creația verdiană de operă și de asemenea de amplitudinea subiectelor cu caracter istoric, am decis ı̂n seara de 25 ianuarie să vizionez (ı̂n premieră personală) opera Aida. I􀆹ncă de la ridicarea cortinei, am fost surprins de decorul compus din elemente reduse ca număr, dar puternic ornamentate cu motive egiptene, semănând cu coloanele și zidurile templelor din Memphis (scenografia e semnată de Viorica Petrovici). Acest decor s-a dovedit a fi foarte versatil, utilizându-se aceleași elemente pe parcursul ı̂ntregului spectacol, fiind modificată doar poziționarea pe scenă și de multe ori doar orientarea acestora. Am fost plăcut impresionat, la scena din mormânt, de faptul că acele coloane erau iluminate, și din interiorul lor răsărea o lumină de un verde smarald năucitor, ce mi-a

purtat imediat gândul către Tabula Smaragdina descrisă de Hermes Trismegistus. Scenele, în totalitatea lor, au debordat de grandoarea ceremoniopasă egipteană, aspect susținut de asemenea de prezența scenică a soliștilor. În interpretarea lui Iustinian Zetea, faraonul a dat dovadă de promptitudine ı̂n decizii și porunci, deși pe alocuri au existat scurte momente lipsite de suplețea impusă de dinamica textului muzical. Radames, eroul egiptean, materializat de către Daniel Magdal, a adus prestanța și prezența scenică demnă de acest rol, dar nefiind, din păcate (ın̂ opinia mea), un rol potrivit pentru acest interpret, au existat unele momente de ieșire din tempo-ul impus de orchestră. În ceea ce privește planul vocal, s-au auzit sunete apăsate și incorect poziționate pentru o emisie eficientă, fapt conturat de asemenea de gestul de a duce mâna către ureche pentru a verifica sunetul din punct de vedere calitativ. Fiica faraonului și soția promisă drept trofeu lui Radames ı̂n urma ı̂nfrângerii etiopienilor, Amneris, interpretată de Silvia Sorina Munteanu, a dat dovadă de viclenie șI parșivitate ın̂ ın̂ cercarea aflării iubirii secrete ce o purta Aida pentru Radames. De asemenea, și-a arătat șI latura sensibilă și ı̂ndurerată ı̂n momentul judecății eroului ın̂ urma trădării țării sale. Din punct de vedere vocal, au existat unele momente ı̂n care intensitatea vocală a solistei nu a putut face față orchestrei ı̂n momentele de maximă tensiune. Acest lucru se poate datora totuși și faptului că aparatul orchestral, sub bagheta

invitatului Jacopo Sipari, a sunat ı̂n acele momente nepotrivit de puternic, ı̂n special ı̂n zona alămurilor și a corzilor grave. Amonasro, regele etiopienilor și tatăl Aidei, ın̂ versiunea lui Vasile Chișiu, a adus ı̂n scenă nota de dramatism adecvată momentului sosirii captivilor, ın̂ urma războiului dintre poporul său și egipteni, care, din păcate, nu a putut fi susținută și de

planul vocal, solistul având o emisie defectuoasă, stridentă pentru acest rol cu gravitate și ı̂ncărcătură de sentimente de ură și răzbunare. În încheiere, voi spune câteva cuvinte despre personajul eponim, tânăra sclavă chinuită de stăpână șI ı̂ndemnată la lucruri   de

către propriul tată, ce ı̂și găsește sfârșitul tragic, dar și ı̂mplinirea alături de dragostea sa. Este vorba de spre Aida, interpretată exemplar de către Bianca Mărgean pe parcursul

acestui spectacol colos. Expresivitatea și vocalitatea s-au menținut la aceiașI parametri, cu mici fluctuații ı̂n momentele cu ın̂ cărcătură melodică ce pot răpune susținerea frazei muzicale, păstrând sensibilitatea până ı̂n momentul inevitabil al sfârșitului celor doi în drăgostiți în criptă.