Ministerul Culturii a omagiat împlinirea, vineri, 8 aprilie, a 111 ani de la naşterea marelui filosof şi eseist român Emil Cioran, „unul dintre cei mai importanţi gânditori ai secolului al XX-lea”, subliniind că lucrările acestuia rămân „un reper pentru specialişti şi nu numai”.
„Cărţile sale, dintre care unele continuă să stârnească şi astăzi controverse, rămân un reper pentru specialişti şi nu numai, scriitorul născut la Răşinari fiind unul dintre cei mai mari filosofi postbelici ai disperării şi unul dintre cei mai mari stilişti ai limbii franceze moderne. O parte importantă a moştenirii culturale ce poartă semnătura Emil Cioran o reprezintă şi manuscrisele sale”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii.
Ministerul reaminteşte că şi-a exercitat dreptul de preempţiune şi negociere pentru manuscrisul original intitulat „Aveux et anathemes” al lui Emil Cioran, datat 1986, pe 25 martie, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, semnând contractul de achiziţie. „Tot atunci au fost cumpărate alte patru manuscrise aparţinând lui Mircea Eliade”, precizează sursa citată.
Născut la Răşinari, judeţul Sibiu, Emil Cioran părăseşte localitatea natală pentru a învăţa la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, iar la 17 ani devine student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti. Aici a fost coleg cu Constantin Noica şi i-a avut profesori pe Tudor Vianu şi pe Nae Ionescu.
În ultimul an de studii publică articole în periodicele „Calendarul”, „Floarea de foc”, „Gândirea”, „Vremea” şi „Azi”, iar după absolvire, în 1932, se înscrie la doctorat cu speranţa de a obţine o bursă în Franţa sau în Germania.
Între 1933 şi 1935 locuieşte la Berlin, unde este bursier al Fundaţiei Humbold, de unde se întoarce acasă în 1936 pentru a fi, timp de un an, profesor de filosofie la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. „Nu era atras de latura pedagogică şi le spunea elevilor că filosofia trebuie judecată, nu învăţată”, precizează Ministerul Culturii.
Pleacă apoi la Paris printr-o bursă acordată de statul francez, prelungită până în anul 1944. Se stabileşte definitiv în Franţa în 1945, după ce i se retrage cetăţenia română.
Pentru primul său volum „Pe culmile disperării”, apărut în 1934, a primit Premiul Comisiei pentru scriitorii tineri needitaţi şi Premiul Tinerilor Scriitori Români.
Publică apoi, printre altele, „Schimbarea la faţă a României”, „Amurgul gândurilor”, „Cartea amăgirilor”, „Îndreptar pătimaş”, „Lacrimi şi sfinţi”, „Ispita de a exista”, „Tratat de descompunere”, „Despre neajunsul de a te fi născut”.
A murit la Paris, la 20 iunie 1995.
În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.
