Stefania Argeanu in dialog cu Ioana Maria Lupascu, la o Ceasca de Cultura.
Stefania Argeanu: Iti propun, sa dam startul acestui dialog, cu denumirea titlului unui spectacol de teatru radiofonic, pe care l-am ascultat recent, in premiera, care mi-a sustras atentia si, care, deschide multe usi, multe chei de intrare in oceanul descoperirii sinelui: “Diamantele sunt carbuni care s-au pus pe treaba”, de Pawel Demirski. Tie ce iti transmite aceasta insiruire de logosuri: “Diamantele sunt carbuni care s-au pus pe treaba”?
Ioana Maria Lupascu: Iti raspund prin alt citat… Aurul in foc se caleste. Si apoi prin altul, care este finalul poeziei “Stergarul”, pe care o recita, mereu, Daniela Nane, in spectacolele noastre: “pe cale orice lucrare este buna, dar cine ia stergarul, acela… ia cununa.“
Exista vreo diferenta de perceptie, de atmosfera si comunicare, atunci cand sustii un concert cu pianul in aer liber, in comparatie cu acelasi program artistic sustinut, insa, intr-un cadru inchis ( ca de ex. spatiul de desfasurare al unui teatru, al unui muzeu, al unui palat)?
In aer liber, am mai putin perceptia publicului, conteaza foarte mult sonorizarea, lucruri care nu se intampla intr-o sala inchisa. Dar, asta nu inseamna ca nu imi place sa cant in aer liber, ba chiar foare mult. Simt un anumit sens al libertatii, care ma incanta, enorm, in concertele care nu sunt limitate de pereti. Pe de alta parte, eu sunt obisnuita sa controlez totul, din varful degetului si din clapa, iar in aer liber, controlul il impart cu cel de la butoane si depind de nivelul lui de experienta, de cunoastere, care rar este pe masura experientei mele.
Copacii, aerul, soarele, trilurile pasarilor cantatoare sunt adjuvantii unui spectacol cultural, atunci cand acesta are ca spatiu de intindere, decorul natural al unui parc, al unei gradini impregnate de buchete de iarba proaspata si felurite flori?
Sunt intotdeauna. Tin minte, acum doi ani am inaugurat, impreuna cu Daniela Nane, amfiteatrul Casei Artelor Bucuresti. Era sfarsitul lunii august, eram pe inserat in aer liber si ea recita Balada Margaritarului, de Victor Eftimiu. Cand a spus “ Si pasarile-i canta durerea mea de veci”, s-au auzit pasari tipand. Uneori, soarele nu e neaparat un adjuvant si, nu atat din punctul de vedere al caldurii, cat al ochilor. Am cantat cu ochelari de soare la ochi. Vantul, alte dati, darama partiturile… Iarba si florile bucura ochii si inima. Adierea vantului, in copaci, mangaie.
Daca ar fi sa te gandesti la urmatorul tau proiect muzical, ce loc, care sa rezoneze cu mesajul a ceea ce doresti tu sa transmit, ai alege?
O sala mare, cu siguranta!
Urmăriți interviul complet pe ceascadecultura.ro
