Jérémie Rhorer: Sunt foarte încântat să vin la București, pentru prima oară în România , într-un oraș despre care mi s-a vorbit mult că este foarte plin de viață din punct de vedere intelectual, foarte… deschis și atent – calități care au tendința să dispară în Franța – deci pentru mine este o destinație magnifică!
Nu sunteți la prima colaborare cu Deutsche Kammerphilharmonie din Bremmen!
J.R.: Este o orchestră pe care o prețuiesc foarte mult deoarece are un mod de a concepe gestul interpretativ, muzica, în raport cu cel care a compus-o, printr-o flexibilitate aparte ce se modelează și sub aspectul creator și sub cel al virtuozității: ei lasă șefului de orchestră o totală libertate, îi oferă ocazia unei implicări reale în gestul interpretativ, cu puterea de a respecta așa cum crede gândirea compozitorului. Este un colectiv cu o identitate pregnantă, al cărui spirit este pus în compozitorul a cărui creație o interpretează, așa cum se poate observa și în acest program, în care au demonstrat o veritabilă dorință de a adânci cât mai mult partitura lui Ceaikovski pe care le-am propus-o; se pare a fost pentru prima dată când au abordat Simfonia a III-a a compozitorului rus și au reliefat o evidentă dorință de a-i cerceta cât mai profund scriitura.
O orchestră germană și un dirijor francez sondând universul expresiei romantice a unuia dintre cei mai faimoși compozitori ruși: Piotr Ilici Ceaikovski și una dintre simfoniile mai puțin cunoscute…
J.R.: Trebuie foarte bine înțeles că legăturile istorice dintre Franța și Rusia au fost foarte strânse pe parcursul timpului, așa cum se reflectă adesea și în domeniul literaturii. De exemplu, maestrul lui Tolstoi a fost francez și, chiar dacă nu se vorbește prea mult despre acest aspect, Ceaikovski era foarte atașat de mai mulți compozitori francezi, de exemplu de Léo Delibes; acești creatori i-au modelat destul de mult universul estetic, ceea ce se poate constata mai ales în domeniul baletului… Așa ceva este foarte important atunci când te apropii de o partitură precum cea pe care o interpretăm la București; de fapt în mișcările a II-a și a IV din această simfonie, elementele care sugerează baletul par încorporate conceptului simfonic al lui Ceaikovski… Chiar și modul de tratare al unor trasee melodice evocă spiritul baletului..
Aveți în program aici și câteva pagini de Richard Strauss: în deschidere, „Metamorfoze pentru 23 de instrumente cu coarde soliste”. Există o poveste legată de această lucrare…
J.R.: Este una dintre piesele care dorește să ilustreze un fel de apoteoză a tonalității dar ea se constituie poate într-unul dintre cele mai edificatoare exemple de spirit germanic, ca o cucerire finală, cu semnificații testamentare… Eu unul sunt atașat acestei imagini. Astăzi, după toate experiențele ideologice prin care s-a trecut, am putea să privim aceste pagini – poate – ca elemente fondatoate, ca pietre de temelie pentru o nouă eră.
Citește interviul întreg AICI
