Home>>Cultură>>Trupe de jazz din 23 de tari la EUROPAfest#29
CulturăEvenimenteMuzică

Trupe de jazz din 23 de tari la EUROPAfest#29

Un număr de 23 de trupe de jazz din 23 de ţări au fost invitate să participe, în urma selecţiei realizate de organizatori şi specialişti, la EUROPAfest#29, care va avea loc în perioada 1 – 9 iulie, potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES.

Artiştii provin din Africa de Sud, Australia, Belgia, China, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Indonesia, Iran, Israel, Italia, Marea Britanie, Nigeria, Olanda, Polonia, România, Rusia, Statele Unite ale Americii, Ţara Galilor, Tunisia, Turcia şi Ucraina.

Ei vor oferi un maraton de jazz sub formă de concurs, concerte, jam session, repetiţii deschise, ateliere pentru public, sesiuni de autografe şi master-classes.

„Pentru secţiunea de jazz a festivalului s-a înregistrat un număr ridicat de aplicaţii de pe tot globul. Artişti recunoscuţi sau tinere talente emergente au intrat în competiţia de proiecte care s-a încheiat la 1 martie. A fost emoţionant să văd interesul şi deschiderea muzicienilor de a veni în România în contextul actual. E adevărat că festivalul nostru şi-a câştigat un prestigiu bine meritat dincolo de hotare, dar muzica e cea care ne uneşte. Ea s-a auzit dincolo de măşti şi va răsuna şi peste glasul armelor. Ne dorim ca EUROPAfest#29 să fie un motiv de bucurie”, afirmă Luigi Gageos, directorul evenimentului.

„It’s all about live, quality music!” este sloganul EUROPAfest pentru acest an.

În 2005, EUROPAfest a fost primul eveniment din România căruia Casa Regala i-a acordat Înaltul Patronaj, iar din 2015 a fost inclus pe lista celor mai apreciate festivaluri din Europa, primind titulatura de festival EFFE/Europe’s Finest Festivals.

Sursa foto: AGERPRES / EUROPAfest/Facebook.com