Sir Simon Rattle este indiscutabil una dintre cele mai mari personalități ale muzicii clasice în acest moment, conducător de orchestre. Foarte important, mai mult decât dirijor, a fost mereu și un lider al orchestrelor. Este și Cavaler, înnobilat în 2014!
Am sperat că voi avea privilegiul de a asista la repetițiile sale pentru concertele de la Enescu, iar un interviu mi s-a părut ceva de domeniul fantasticului. Cu toate acestea, urmează să citiți chiar interviul pe care cu generozitate ni l-a acordat, după mai bine de două ore petrecute la pupitru, repetând pentru concertul de duminică. Și sper să vă bucure cel puțin tot atât de mult cât m-a bucurat pe mine!
Ruxandra Predescu
Sir Simon, aveți, de-a lungul impresionantei dumneavostră cariere, mai multe inițiative care țin de educație muzicală și educație prin muzică. Vă rog să ne povestiți puțin despre asta.
În primul rând, eu am fost extrem de norocos în sensul acesta. Am avut politicieni care au înțeles importanța tuturor artelor și, mai ales, a muzicii. A fost o perioadă înfloritoare, mai ales pentru orchestrele de tineret, și cred că toți contemporanii mei sunt beneficiari ai acestei situații.
Prin anii ’80, însă, a devenit evident că această susținere începe să dispară și primele reduceri au fost făcute chiar în muzică. Pentru că, nu-i așa?, știm cu toții că muzica nu e deloc importantă – și încerc să spun asta în cel mai ironic mod cu putință!
În mod neobișnuit, poate, a existat o legătură între London Simplhony Orchestra, mereu preocupată de educație, și City of Birmingham Symphony Orchestra, unde eu am fost Dirijor Principal. Ne-am spus atunci că trebuie să facem ceva. Dacă nu există muzică în școli, noi trebuie să găsim o cale pentru ca asta să se întâmple.
Ideea de concerte pentru copii, susținute ca pe vremuri, era că cineva venea să spună (Sir Simon adoptă un ton ușor teatral, declamativ): „Dragii mei tineri, cu siguranță cunoașteți toți simfoniile lui Sibelius. Aceasta e a patra!” (râde) Îți dai seama? Genul ăsta de introducere chiar se putea auzi la concertele pentru copii! Perfect, dacă vrei să-i îndepărtezi pe oameni de muzică pentru totdeauna!
Ne-am dat seama atunci că trebuie să existe o altă manieră, o altă cale, și că era nevoie să ducem muzicienii în școli, trebuia o abordare mai directă.
O nouă abordare, diferită.
Uite, dacă vrei să-i înveți fotbal pe copii, trebuie să dea cu piciorul într-o minge. Dacă vrei să-i înveți muzică, trebuie să faci mai mult decât să-i așezi și să-i pui să asculte. Altfel, e ca și cum i-ai învăța fotbal doar prin a le arăta meciuri pe un ecran.
Și la Berlin am insistat în legătură cu demersurile din zona educației, iar artiștii mi-au spus „Ah, bine, dar noi deja predăm!”. Ei, da, sigur, asta e incredibil de valoros, dar eu nu mă refeream la cei care studiau muzica, ci la ceilalți, la toți ceilalți. Fiecare om ar trebui să aibă muzică în viața sa și această oportunitate.
Cred că toți muzicienii simțim că e nevoie de asta, că trebuie să ieșim în public, să fim propovăduitori. Zilele în care eram venerați ca niște Înalți Preoți sunt demult trecute, acum trebuie să le reamintim oamenilor că muzica e acolo, trebuie să-i ajutăm să găsească drumul către muzică. Cred că asta e misiunea noastră.
Un mesaj comun din partea tuturor generațiilor de muzicieni.
Da. Și e un lucru extraordinar că muzicienii devin azi din ce în ce mai buni. Mă uit spre tinerele generații, iar abilitățile lor interpretative sunt uluitoare și devin doar mai bune. Dacă te uiți la concertele London Symphony, chiar acum, la festival, o să vezi că sunt câțiva muzicieni foarte tineri acolo. Asta e ceva foarte bun, însă trebuie încurajat.
Unul din lucrurile pe care ni le dorim e ca într-o zi să avem o orchestră care reflectă orașul, așa cum e azi, cu peste 250 de diversități. O să fie greu, dar nu e imposibil. Am creat East London Academy, unde lucrăm cu copii extrem de talentați care vin cu diverse moșteniri culturale, și ne străduim să-i atragem de la vârste cât mai mici, pentru ca să aibă continuitate și să depășească vârsta adolescenței, la care mulți dintre ei renunță la muzică. De altfel, am avut chiar recent un prim concert cu acești tineri și London Symphony Orchestra.
Festivalul George Enescu este un promotor al muzicii enesciene, dar și al muzicii clasice în general. Din păcate, însă, sunt destul de mulți oameni care asociază cumva muzica clasică cu o notă de snobism.
O, da, așa e! Nu ți se pare tragic asta?
Cred că trebuie să ducem muzica noastră spre oameni, trebuie să le oferim oportunitatea de a asculta, pentru că orice muzică este muzică.
Fiul meu de 16 ani cântă foarte bine la contrabas, a luat lecții cu unul dintre muzicienii de la Berliner Philarmonic, dar ce-i place cu adevărat să asculte e muzică rap. Și, să știi, cele mai bune piese rap chiar sunt minunate, excelent făcute.
Uite, chiar și ce cântăm noi pe 30, Adámek, conține atâtea idei, atâtea stiluri. Aici vorbim de cineva care ascultă muzică de toate felurile, de la primele piese compuse vreodată până la ce se difuzează acum la radio, și cred că e o întreagă generație de muzicieni care ascultă diverse genuri muzicale.
