Home>>Evenimente>>Gabriel Croitoru şi „Vioara lui Enescu” în al X-lea turneu național
EvenimenteLocal

Gabriel Croitoru şi „Vioara lui Enescu” în al X-lea turneu național

Turneul naţional „Vioara lui Enescu” a ajuns în al zecelea an de existenţă, iar în 2021 şi, ca şi în atipicul an 2020, a alternat concertele în aer liber cu cele în săli de concert.
În iulie 2021, „Vioara lui Enescu” a răsunat în Parcul Coloanei fără Sfârşit din Târgu Jiu, în septembrie a putut fi auzită în Parcul Kiseleff în contextul proiectului „Turnee de poveste în parcurile bucureştene” sau în faţa Operei Naţionale din Bucureşti, în închiderea festivalului Promenada Operei. După ce, în luna octombrie, s-a întâlnit cu vioara Stradivarius „Pachoud” în recitalurile din turneul „Duelul viorilor”, Vioara lui Enescu „Catedrala” la care cântă violonistul Gabriel Croitoru, va putea fi ascultată într-o serie de recitaluri în luna noiembrie în mai multe oraşe din ţară.
Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail prezintă pe scene din întreaga ţară trei celebre sonate pentru vioară şi pian de Mozart, Brahms şi Beethoven. Etapa „indoor” a turneului național cu numărul 10 începe cu recitalurile din 1 noiembrie, de la Deva şi 2 noiembrie, de la Braşov şi continuă la Slatina, pe 5 noiembrie şi Caracal, pe 6 noiembrie.
Seria se deschide în această seară, de la ora 19,00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.