Unul dintre cei mai mari pianişti ai celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, apropiat al Marthei Argerich, pianistul brazilian Nelson Freire a încetat din viaţă în cursul nopţii de ieri, 31 octombrie 2021, la vârsta de 77 de ani, la reşedinţa sa din Rio de Janeiro. Nelson Freire, născut în 1944 în sud-estul Braziliei, la Boa Esperenca, a început studiul pianului la vârsta de 3 ani, a fost îndrumat de Nise Obino şi de Lucia Branco, care s-a format, la rândul ei, în marea tradiţie a lui Franz Liszt. De altfel, Nelson Freire a rămas mereu ataşat în special de repertoriul romantic, câştigându-şi o reputaţie exrtaordinară pentru versiunile sale interpretative date opusurilor din acest perimetru stilistic. În primul său recital public, la vârsta de 5 ani, Nelson Freire a prezent...
Read MoreEtichetă: deces
Dirijorul şi violonistul olandez Bernard Haitink a murit la 21 octombrie la vârsta de 92 de ani. O figură proeminentă a artei dirijorale la nivel mondial, muzicianul născut în 1929 la Amsterdam s-a identificat cu prestigioasa Orchestră Regală “Concertgebouw” pe care a condus-o între 1963 şi 1988. Numit dirijor de onoare al ansamblului, începând din 1999, Bernard Haitink a renunţat în 2014 la funcţia onorifică, în semn de protest faţă de managementul din acea perioadă. O activitate deosebită a derulat Bernard Haitink şi în Marea Britanie, dirijând Orchestra Filarmonicii din Londra şi Orchestra Simfonică din Londra; de asemenea, s-a afirmat şi în calitate de dirijor de operă, devenind, în perioada 1978 – 1988, director muzical al Festivalului de operă Glyndebourne, dar dirijând şi la O...
Read MoreSoprana Edita Gruberová s-a stins din viață luni, 18 octombrie, la Zurich. Legendara muziciană slovacă avea 74 de ani. Născută la Bratislava în 23 decembrie 1946, Edita Gruberová a studiat la Academia Artelor Spectacolului din oraşul natal. În 1968 a debutat la Opera din Bratislava, iar doi ani mai târziu a devenit solistă a Operei de Stat din Viena. A urmat pentru Edita Gruberová o carieră impresionantă, pe scene precum Scala din Milano, Opera Bavareză de Stat şi Opera din Zürich. A colaborat de-a lungul timpului cu mari dirijori precum Karl Bohm, Georg Solti, Herbert von Karajan, Claudio Abbado, Riccardo Mutti, Giuseppe Sinopoli, Nikolaus Harnoncourt, Kurt Masur şi Colin Davis. Repertoriul său a fost unul vast, cuprinzând, între altele, pagini lirice de Wolfgang Amadeus Mozart, Chr...
Read More