Skip to content
Simfonica

Simfonica

Simfonica
  • Muzică
  • Evenimente
  • Critică muzicală
  • Video
  • Cultură
  • Local
  • Interviu
  • Contact
Simfonica

Simfonica

  • Muzică
  • Evenimente
  • Critică muzicală
  • Video
  • Cultură
  • Local
  • Interviu
  • Contact
Home>>cor

Etichetă: cor

EvenimenteMuzică

Voci feminine incluse în premieră în componenţa Corului de la Colegiul St John din Cambridge

Cu o istorie neîntreruptă de la mijlocul secolului al XVII-lea, Corul Colegiului St John din Cambridge, alcătuit până în prezent exclusiv din voci masculine (copii şi adulţi), va deveni cor mixt. Pentru prima dată în istoria prestigiosului ansamblu vor fi recrutate voci feminine din cadrul elevelor care studiază la Colegiul St John, dar şi muziciene adulte. Astfel, elevelor Colegiului li se vor acorda şanse egale pentru a beneficia de o educaţie muzicală deosebită. Corul mixt va funcţiona din anul 2022, cu o componenţă uşor lărgită, fiind primul cor de colegiu, din cele cinci principale din zona Oxbridge, cu această iniţiativă. Alături de corurile King’s College, Cambridge and New College, Magdalen and Christ Church Colleges şi cel de la Oxford, Corul Colegiului St John din Cambri...

Read More
Video
Video

Beethoven | Concerto for Violin, Cello, and Piano in C major „Triple Concerto”

https://www.youtube.com/watch?v=h1hkOJYrZPo

Video

Șostakovici – Simfonia nr.10 – video 1975 (dirijor Bernard Haitink )

https://www.youtube.com/watch?v=U9I3G_-LVjg&t=1s

Video

Andrea Bocelli cântă „Ich Liebe Diech” împreună cu fiica sa de 8 ani

https://www.youtube.com/watch?v=kCN6TQZGWIg&t=8s ...

Interviu
InterviuMuzică

Gloria Barabancea: „Am descoperit pianul la 6 ani”

Pe artista Ozana Barabancea, o cunoaștem bine cu toții prin activitățile ei artistice și participarea în juriul emisiunii „Te Cunosc De Undeva”, de pe...

Interviu

Adriana Rotaru, directorul artistic al Festivalului Meridian: „Publicul din România are o concepție destul de limitată despre acordeon”

Între 7 și 14 noiembrie are loc la București festivalul de muzică contemporană Meridian, ale cărui manifestări sunt înregistrate, cele mai multe dintr...

Interviu

Flautistul Matei Ioachimescu: „Turneul Electric este o experiență completă”

Între 30 octombrie și 13 noiembrie se desfășoară Turneul Național Electric, conceput de flautistul Matei Ioachimescu, compozitorul Cristian Lolea și a

Critică muzicală
Critică muzicală

Silvia Șerbescu, una dintre cele mai impunătoare figuri muzicale ale secolului XX

Situată printre primii pianiști importanți produși de școala românească de pian, Silvia Șerbescu (n. 27 ianuarie 1903 - d. 22 aprilie 1965) se înscrie...

Critică muzicală

Igor Stravinski – compozitorul care a revoluționat muzica de balet

La 6 aprilie 2021 s-au împlinit 50 de ani de la moartea compozitorului Igor Stravinski, unul dintre cei mai importanți muzicieni ai secolului al 20-le...

simfonica.ro | 2022
  • Contact