Home>>Evenimente>>Brașov: Festivalul Filmului Maghiar
Evenimente

Brașov: Festivalul Filmului Maghiar

Festivalul Zilele Filmului Maghiar se va desfăşura anul acesta, în premieră, la Braşov, sub egida Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti, în perioada 8-10 aprilie, la Cinema Astra.

Organizatorii au selectat patru filme, printre care şi pelicula „Valan – Valea Îngerilor”, din 2019, care cuprinde imagini filmate la Braşov, a precizat, pentru AGERPRES, producătorul de film Dan Burlac, unul dintre organizatori.

„Am încercat să alegem cele mai interesante filme produse în ultimii ani şi vom deschide festivalul cu un film care s-a filmat chiar la noi la Braşov – Valan – Valea Îngerilor. Este un film care s-a filmat la noi, însă nu a fost proiectat aici până acum,şi sunt foarte bucuros ca vom deschide festivalul cu acest thriller extraordinar al regizorului Bagota Béla. Şi pentru cei mici avem o proiecţie, sâmbătă dimineaţa, un desen animat de Pálfi Zsolt”, a menţionat Dan Burlac.

Acesta a subliniat că, pentru această ediţie a festivalului, „una pilot”, organizatorii au avut la dispoziţie doar două săptămâni, însă a existat implicare deplină din partea tuturor, de la societatea civilă şi până la Primăria Braşov.

„Eu aş numi această ediţie una pilot. Anul acesta nu s-a putut, însă, pentru ediţiile viitoare, vrem să aducem la festival filme bune, actori şi regizori maghiari, din România şi din Ungaria. Acest eveniment vine să completeze Festivalul de Teatru maghiar care se desfăşoară în oraş şi vrem să devină unul reprezentativ pentru cultura braşoveană”, a mai spus Dan Burlac.

Publicul va mai putea vedea filmele „Toxicomă” (2021, regia Herendi Gabor) şi „Lucruri pentru care merită să plângi” (2021, de Cristina Groşan).

Filmele vor fi proiectate în fiecare seară, de vineri şi până duminică, de la ora 19,00, iar desenul animat va avea o proiecţie specială sâmbătă, de la ora 11,00.

Toate filmele vor fi subtitrate în limba română iar intrarea la proiecţii este liberă.

Evenimentul este organizat de Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti, în colaborare cu Asociaţia Culturală Secvenţe şi cu Asociaţia Maghiarilor din Ţara Bârsei.

Sursa text: AGERPRES

Sursa foto: Brassói Magyar Filmnapok/Facebook.com