Dirijorul austriac Sascha Goetzel se va afla la conducerea Orchestrei Naționale Radio în concertul de deschidere a noii stagiunii, ce are loc mâine, 15 octombrie 2021, începând cu ora 19:00, pe scena Sălii Radio. În ipostaze solistice, publicul îi va putea urmări pe violonistul Alexandru Tomescu și pe pianistul Josu de Solaun, într-un program ce cuprinde Uvertura „Egmont” de Ludwig van Beethoven, Concertul în re minor pentru vioară, pian şi orchestră de Felix Mendelssohn și Suita „Cavalerul rozelor” de Richard Strauss. Accesul publicului în Sala Radio se realizează în baza certificatului digital generat pe site-ul certificat-covid.gov.ro, până la 50% din capacitatea sălii. Biletele sunt disponibile, online, pe iabilet.ro și, doar în ziua concertului, la Casa de bilete a Sălii Radio.
Read More