Opera Națională Română din Iași organizează astăzi, 27 octombrie, o reprezentație a spectacolului „Carmen” de Georges Bizet, pe care o dedică sopranei Virginia Zeani, la propunerea Festivalului Regal de Operă ce poartă numele artistei. Începând cu ora 18:30, pe scena instituției ieșene urcă mezzosoprana Maria Miron Sîrbu în rolul titular, tenorul Cosmin Marcovici este „Don José”, soprana Nicoleta Maier aduce la viață rolul „Micaëla”, iar baritonul Alexandru Constantin este „Escamillo”. Conducerea muzicală va fi asigurată de Tiberiu Soare, iar regia a fost gândită de Karel Drgáč.
Read MoreEtichetă: soprana
Soprana Edita Gruberová s-a stins din viață luni, 18 octombrie, la Zurich. Legendara muziciană slovacă avea 74 de ani. Născută la Bratislava în 23 decembrie 1946, Edita Gruberová a studiat la Academia Artelor Spectacolului din oraşul natal. În 1968 a debutat la Opera din Bratislava, iar doi ani mai târziu a devenit solistă a Operei de Stat din Viena. A urmat pentru Edita Gruberová o carieră impresionantă, pe scene precum Scala din Milano, Opera Bavareză de Stat şi Opera din Zürich. A colaborat de-a lungul timpului cu mari dirijori precum Karl Bohm, Georg Solti, Herbert von Karajan, Claudio Abbado, Riccardo Mutti, Giuseppe Sinopoli, Nikolaus Harnoncourt, Kurt Masur şi Colin Davis. Repertoriul său a fost unul vast, cuprinzând, între altele, pagini lirice de Wolfgang Amadeus Mozart, Chr...
Read MoreLa Opera de Stat din Viena este programat în această seară spectacolul "Răpirea din serai" de Wolfgang Amadeus Mozart, eveniment din distribuţia căruia face parte şi soprana Ileana Tonca, interpreta rolului Blondchen. Artistia română evoluează alături de soprana Anna Nekhames, tenorii Robert Bartneck, Hiroshi Amako şi basul Ilia Kazakov. Spectacolul în regia Ninei Blum îl are la conducerea muzicală pe Markus Henn şi va mai fi prezentat de încă patru ori pe parcursul acestei luni de Opera de Stat din Viena.
Read More