Spectacolul "Raymonda" de Alexander Glazunov, regia şi coregrafia Maki Asami, va fi prezentat, în premieră, sâmbătă, la Opera Naţională din Bucureşti. "Baletul 'Raymonda' este unul dintre cele mai importante titluri, un titlu foarte dificil, un titlu pe care puţine companii de balet îşi permit să îl abordeze", a declarat, joi, Daniel Jinga, managerul general interimar al ONB, în cadrul unei conferinţe de presă. https://www.youtube.com/watch?v=g279PLpPomE El a precizat că misiunea Operei Naţionale din Bucureşti a fost în acest an una dificilă, iar realizarea spectacolului a fost una grea, în nişte condiţii de lucru foarte accelerate. "Împreună am sărbătorit anul centenar, un an în care ne-am străduit să aducem în faţa publicului cât mai multe premiere, un an care ne-am străduit
Read MoreEtichetă: opera romana
În această seară, în foaierul Operei Naţionale București are loc recitalul intitulat "World Opera Day", dedicată sărbătoririi Zilei Mondiale a Operei, care are loc în fiecare an, pe 25 octombrie. Opera Restart este tema din acest an și face referire la repornirea activităților culturale din lumea operei de pretutindeni. Ediția din 2021 an pune accent pe oportunități egale, locuri de muncă pentru noua generație de artiști lirici și Opera Verde. De la ora 18:00 vor putea fi ascultaţi interpretând arii celebre din repertoriul liric universal, Pana Andra Veronica Anuşca, Zsuzsana Cerveni, Simonida Luţescu, Simona Neagu, Sorina Munteanu, Madeleine Pascu, Cristina Maria Oltean Mihaela Stanciu, Vasile Chișiu, Lucian Corchiş, Ștefan Ignat, Lucian Petrean, Iustinian Zetea şi Filip Panait. La pian
Read MoreÎnregistrare de arhivă cu „Bărbierul din Sevilla”, proiectată la Opera din București
La Opera Națională București continuă seria „Cinemateca Operei”, ce propune înregistrări ale spectacolelor instituției, păstrate în Arhiva TVR. Astăzi, 3 septembrie, va fi proiectată înregistrarea spectacolului „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, realizată în 1973. Sub bagheta lui Constantin Petrovici, în cadrul acelei reprezentații au evoluat tenorul Valentin Teodorian, baritonul Vasile Martinoiu, soprana Silvia Voinea și basul Constantin Gabor, printre alții. Evenimentul are loc în cadrul Promenadei Operei, ora de începere este 20, iar purtarea măștii este obligatorie, conform prevederilor în vigoare.
Read More