Home>>Fără categorie>>București: Expoziție video la metrou
Fără categorie

București: Expoziție video la metrou

Metroul bucureştean găzduieşte, de marţi, o expoziţie video în care sunt prezentate 11 personalităţi rome, printre care Ion Voicu, Charlie Chaplin şi Johnny Răducanu.

„Ne bucurăm să lansăm un nou proiect în colaborare cu Metrorex şi Centrul Naţional de Cultură a Romilor, în care aducem în atenţia călătorilor personalităţi ale culturii rome, oameni deosebiţi din diverse domenii de activitate, de la film la pictură, oameni din cercetare care merită a fi remarcaţi, pentru că noi ştim şi credem că arta poate să schimbe mentalităţi, poate să unească oamenii şi atunci acest demers are rolul de a aduce în atenţia publicului personalităţile de etnie romă care schimbă istoria”, a declarat, pentru AGERPRES, Alexandra Marin, manager de proiect Art Safari.

Scurte video-uri, de 25 de secunde, cu pastile informaţionale dedicate personalităţilor rome şi creaţiei lor vor rula pe ecranele din staţiile de metrou de pe toate magistralele, timp de 30 de zile.

Pe lista personalităţilor incluse în expoziţie se află Charlie Chaplin, Johnny Răducanu, Alina Şerban, Zita Moldovan, Delia Grigore, Moca Rudy, Mihaela Drăgan, Vasile Burtea, Ion Voicu, Eugen Raportoru şi Nicolae Gheorghe.

„Sunt doar primii 11 pe care i-am selectat, pentru că sperăm ca acest proiect să aibă continuitate pentru a promova şi cultura minorităţilor. Cu toţi aţi auzit deja despre Charlie Chaplin sau despre Johnny Răducanu, poate nu toată lumea ştie că aceste personalităţi sunt de etnie romă şi ele sunt cunoscute la nivel mondial. Pe lângă aceştia avem şi români consacraţi precum violonistul Ion Voicu sau tinerele artiste Mihaela Drăgan, Zita Moldovan – creatoare de modă. Deci, veţi descoperi informaţii din domenii diverse”, a precizat Alexandra Marin.

Directorul Centrului Naţional de Cultură a Romilor, Mihai Neacşu, a subliniat că expoziţia reprezintă un pas important pentru promovarea personalităţilor rome.

„Această expoziţie înseamnă un pas important pentru promovarea personalităţilor rome care au adus mândrie culturii rome, înseamnă că începem să ne dăm seama, să conştientizăm că elita romilor asumată din punct de vedere etnic are un rol foarte important în dezvoltarea şi promovarea culturii rome, înseamnă că minoritatea noastră are nevoie ca de aer de elită şi nu invers. Elita se descurcă şi fără Centrul Naţional de Cultură a Romilor şi fără Agenţia Naţională pentru Romi, însă noi, ca organizaţii, ca mişcare a romilor, avem nevoie ca de aer de o elită care să-şi asume identitatea etnică în public şi să reprezinte modele pentru elevii şi tineri romi”, a declarat Mihai Neacşu, pentru AGERPRES, la vernisajul expoziţiei, care a avut loc la staţia de metrou Unirii 1.

El şi-a exprimat speranţa ca după cele 30 de zile de expoziţie un număr semnificativ de bucureşteni şi nu numai să aibă despre romi o imagine „echilibrată”. „Nu spunem că nu avem şi probleme în interiorul etniei. Tot ce vrem este să se vadă, să fie vizibilă şi partea de elită, partea bună a romilor, ca să arătăm că o minoritate care are, la fel ca celelalte popoare, minorităţi şi părţi foarte bune, pentru că marea problemă este că de cele mai multe ori mass-media şi mentalul colectiv nu ştiu sau nu vor să afle despre elita romilor care şi-a adus contribuţia inclusiv la cultura românească de-a lungul anilor”, a afirmat directorul CNCR.

Preşedintele Asociaţiei Centrul Rromilor Amare Rromentza, Delia Grigore, lector la Universitatea Bucureşti, scriitor şi poet, se numără printre personalităţile alese să fie prezentate în expoziţia video.

„Această expoziţie prezintă personalităţi rome, atât din România, cât şi din afară, dar mai ales din România. Am onoarea să mă număr printre acestea şi mulţumesc CNCR că m-a ales şi pe mine, sunt mândră de a fi printre aşa oameni mari ai romilor. Expoziţia are două sensuri: odată combaterea stereotipurilor, prejudecăţilor în raport cu romii, adică, altfel spus, a rasismului antirom, care, din păcate, încă există şi, pe de altă parte, creşterea stimei de sine a romilor înşişi, deci o pozitivare a imaginii şi o posibilă mai relaxată şi chiar mândră asumare de sine ca romi. (…) Sperăm ca ne-romii să ne cunoască mai bine pentru a ne respecta şi pentru a avea un dialog cu noi şi a fi în relaţii cât mai bune de dialog intercultural şi de respect reciproc şi, pe de altă parte, sperăm ca şi romii noştri să aibă o altă imagine de sine”, a transmis Delia Grigore.

Proiectul este realizat de Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher, în parteneriat cu Art Safari şi Metrorex.

Sursă: AGERPRES