La începutul vieții sale, Ludwig van Beethoven nu și-a propus să fie un mare compozitor. Inițial, el a fost devotat studierii muzicii și performanței. Acest lucru l-a făcut un maestru al tehnicii și i-a oferit o înțelegere profundă a conexiunii profunde și a bucuriei pe care numai muzica o poate inspira.
În timp ce a devenit un profesor renumit și a fost căutat de muzicieni talentați și de familii prestigioase, Beethoven deținea, de asemenea, o dungă rebelă și disprețuia autoritatea și ierarhiile clasei sociale.
Ironic, atunci, în calitate de compozitor, moștenirea sa este parte integrantă a unei forme de muzică adesea asociate cu elitismul. Muzica clasică a fost mult timp stereotipată pe nedrept ca muzică care poate fi ascultată doar de persoanele în vârstă, bogate sau foarte educate.
Dar compozitorii, interpreții, studenții de muzică și cercetătorii contemporani continuă să-l caute pe Beethoven din aceleași motive pentru care l-au făcut proprii elevi: să-și studieze stăpânirea tehnicii, dar și să aibă un rol în extraordinara sa viziune muzicală, transcendentală.
Muzica clasică este pentru toată lumea
Prin interviuri cu clasici contemporani, documentarul Ce ar face Beethoven? disipă multe dintre ipotezele defecte asociate genului.
În film se regăsesc vocalistul premiat Bobby McFerrin, dirijorul Sonia Marie De León de Vega și compozitorii Eric Whitacre și Dinuk Wijeratne printre mulți alții care sfidează ceea ce prezentatorul de radio Rich Capparela descrie ca fiind un pasionat de muzică clasică stereotip: „Trebuia să fii cel puțin de 100 de ani, trebuia să fii licențiat în muzicologie și trebuia să ai un băț în fund ”.
Benjamin Zander de la Boston Philharmonic Youth Orchestra recunoaște: „Există oameni care cred că muzica clasică moare. Și sunt unii dintre noi care gândesc: încă nu ați văzut nimic. ”
Prin munca sa cu tineri studenți, Zander crede că muzica clasică poate fi revigorată în moduri care pot atrage un public mai larg și mai divers și pot apropia oamenii. El spune: „Am pierdut bucuria, energia, entuziasmul legăturii și mi-am dedicat viața trezirii acestui lucru la oameni, prin instruirea următoarei generații de interpreți clasici.”
Între timp, muzicieni precum Charith Premawardhana se angajează să facă muzica clasică mai accesibilă pentru o varietate de oameni, aducând-o în spații netradiționale, mai puțin formale. El este fondatorul Classical Revolution, o organizație de muzică de cameră cu capitole din SUA care facilitează spectacolele muzicienilor locali în locuri precum cafenelele și librăriile.
Aceste setări obișnuite sunt primitoare pentru artiști și pentru publicul care ar putea să nu aibă acces la săli și teatre de lux, inclusiv la cei mai tineri. Scopul lui Premawardhana este de a „insufla în mintea oamenilor că aceasta este o muzică vitală, iar muzicieni tineri și energici o cântă”.
Sursa:Proquest.com
